sâmbătă, 2 decembrie 2023

Moartea. Punct sau virgula.

Săptamâna trecută  am avut ocazia ssă particip la o întrunire pe teme spirituale, invitat de Călin Tertan, medic, deținător al unei librării de familie și de câțiva ani regizor. L-am întâlnit anul trecut nu întâmplător la librăria din Baia Mare și mi-a povestit despre film, fapt ce m-a împresionat.

Apoi l-am văzut la Ted X Baia Mare.

 

Acestea sunt impresiile mele după film:

Am apreciat in film structura: o intrebare cu cate zece raspunsuri.

Mi-au placut si cadrele de tranzitie, referitoare la minunatia vietii romanesti si gri-ul mortii simbolizat de ingerii pietrelor funerare ( mesajul filmului fiind: moartea dincolo de alb si negru. Am ramas impresionat de generarea grafica sugestiva, calitativ ilustrata a experientelor celor intervievati pe masura ce ei povesteau. Paralela faina era inaltarea sufletului cu avionul si cu balonul cu aer cald. A picat bine si muzica inaltatoare de la final si familaritatea figurii prof Dulcan, despre care stiu.
Mi-a plăcut și faptul că în documentar nu erau actori, ci oamenii care au trăit experiențele.
Mi-a .

luni, 13 noiembrie 2023

FREE Guy

Uneori am chef de un film usor, poate cu putin umor, dar nu asa de usor precum slapstick-ul. Am trecut peste Year One dand skip la peste o jumatate din el. Acela ar fi mers sa il vad in facultate, mai exact atunci cand a iesit.

Seara am zis sa ma uit la Free Guy, deoarece sunt un gamer atipic. Joc singleplayer pentru povesti, personaje, actiune in ritm propriu, dar am jucat suficient incat sa pot intelege un joc tip GTA V si am vazut ceva peste umar la un jucator tanar de Fortnite, care avea la momentul dat o treime din varsta mea.

Mi-au placut jocurile de cuvinte care creau situatii amuzante, care mai rupeau din monotonia vietii plictisitoare ale lui Guy, referinta la skin-urile din Fortnite (politistul mustacios in aceeasi echipa cu iepurasul), dar si umorul simplu al lui Reynolds. A fost interesanta si explicatia gesturilor lui Dude in timp real. Cireasa de pe tort a fost pistolul-portal si interventia actorului Captain America.

Dincolo de umor, e o idee buna despre schimbatul vietii sau a perspectivei despre ea: Trebuie sa fie altceva dincolo de obiceiuri (sau dincolo de orizont.)

Desi nu este un film pentru gameri, cade bine. S-ar putea sa va pierdeti co-vizionatorii daca nu inteleg referintele.

joi, 29 decembrie 2022

AVATAR 2 - Calea Apei. Minunat. Antrenant. Profund

"Calea apei nu are inceput si nici sfarsit. Inimile noastre bat in pantecul lumii. Apa conecteaza toate lucrurile, viata de moarte si intunericul de lumina. Marea ofera si marea ia"

Este repetat de doua ori, sa inteleaga oamenii mesajul dincolo de culori, contraste si explozii de culori.

Experinta a fost una grozava, mai ales ca am fost la un film 2D, in care nu eram mai multi de 10 in sala. Ca observatorul sa fie prezent complet nu e nevoie sa joace in hora sau sa fie distras. Am rezistat si 3h la film fara pauze. A fost: Minunat. Antrenant. Profund

Cateva idei:

1. Din punct de vedere al elementelor naturii, acest film este echilibrat: Lemnul cu Aerul (Na`vi si lumea lor)  traiesc in armonie, pana cand vine Focul (Oamenii din Cer cu armele de foc si distrugerea). Atunci, urmatorul pas al unor Na`vi este sa imbratiseze Calea Apei. Acest lucru reda echilibrul.
Bineinteles ca atributele si talentele lor este nevoie sa fie reinvatate (cum sa respiri pentru a rezista sub apa, cum sa stapanesti Wyverny-i apelor, cum sa te integrezi chiar daca arati diferit).

2. Pesemne ca James Cameron s-a inspirat din Warcraft. Asta, sau au o sursa comuna inca nedocumentata de mine. Na`vi de apa imi amintesc de Naga din W3. Povestea lor este ca erau Night Elves (care traiesc la fel, in padure). O parte din ei care traiau langa apa li s-a scufundat templul si in timp s-au hibridizat si transformat in Naga, un soi de elfi de apa similari cu sirenele mitice.
Inca un punct comun: Na`vi de apa, Na`vi de padure si elfii au un copac central ( The Tree of Life), un soi de Axis Mundi, cu care au legatura buna. Plus au legatura cu magia naturii, avand vindecatori pe care se pot baza.

3. Copii hibrizi de Na`vi au legatura profunda cu natura, dar si cu apa. Ei au flexibiltatea apei. Aici ma refer la Kiri.

4. Ce am observat ca este intr-adevar violent, dar nu excesiv. Eu zic ca reflecta realitatea. 

E mai bun ca primul? Eu spun ca e la fel. Secretul este sa te asezi pe scaunul de copil si cu ochii puri ai inocentei sa il lasi sa te uimeasca. Daca nu compari vei fi mai castigat.

Cam atat din partea mea, ca risc sa iau calea spoilerelor.

"Calea apei nu are inceput si nici sfarsit. Inimile noastre bat in pantecul lumii. Apa conecteaza toate lucrurile, viata de moarte si intunericul de lumina. Marea ofera si marea ia".

An nou fericit!


sâmbătă, 26 noiembrie 2022

Meniul - The Menu - Voldemort isi face restaurant

De regula nu scriu asa rapid dupa ce am vizionat un film. Sumarizat suna asa:
Bogat in suspans, atent la detalii, crud si socant o cincime din timp.  Misterios per total, pana la confuzie.

Ralph face filmul cu privirea lui patrunzatoare, practic se holbeaza la ei jumatate din film. Nu m-am abtinut sa il compar cu celalalt personaj care l-a facut faimos, despre care nu vorbim.
Aici e carismatic si magnetic cand vorbeste si isi prezinta creatia. Discursul sau este atat de bun incat ar putea fi nu motovational, ci de-a dreptul manipulativ. Teatral prin perfectiune. Am simtit un ton prea calm in a vorbi, de parca l-au parasit emotiile de 20 de ani incoace. Inca o antiteza cu scenele intense de cruzime.

Contrastul este pe fata cu cei care au venit sa se bucure de minunea culinara a lui, si subtil cu tipa simpla (Margot), care este "the odd one out", adica cea care nu avea ce cauta acolo. Roscata, care simbolizeaza focul transformator si care vede multe detalii in neregula, si arata degetul mijlociu bullshit-ului servit. (pun intended). Pe scurt cum se spune in filmele de ghetou: Crazy ass dinner.

Filmul plaseaza diverse tipologii referitor la cum ar reactiona ei tipic intr-un restaurant de fite. Cea mai notabila reactie la obisnuit a fost lipsa painii de la masa, care a starnit valuri de frustrare la toate mesele.
Printre aceste tipologii enumar: Cunoscatorii, vedeta TV cu amanta, corporatistii cheflii, cuplul in varsta, bogat si plin de frustrari.

Per total m-am gandit de ce privesc oamenii  un thriller-horror? Pentru rasturnarile de situatie, care au fost una dupa cealalta.

Pe alocuri am simtti ca filmul efectiv stoarce reactii de la noi, ca un fel de Squid Game.

Per total am fost multumit de alegerea mea, dintre toate filmele care rulau. un 7.5/10 ii acord.

sâmbătă, 5 noiembrie 2022

THE LAST OF US- JOC sau FILM?

15 ore, 15 zile neconsecutive, 15 lacrimi varsate.

Nu este vorba de o drama existentiala reala.

Am revenit la The Last of Us, un joc explorat acum doi ani.
Il experrimentez cu si mai multa placere, fapt rar pentru un joc reluat, chiar daca stiu ce se intampla, si imi dau voie sa simt, deoarece acesta exploreaza natura umana normala si alienata.
Pe scurt, rasa umana este infectata de un parazit care cauzeaza tulburari de comportament si violenta, transformand rapid omenirea in monstri zombi. In acest cadru, il avem pe Joel, adult si Ellie, fata, care reusesc prin diverse metode sa stea departe de infectati prin metode violente si tactice. Mai apar si diversi banditi si soldati care ii urmaresc pentru a ii pedepsi dupa ce au evadat din zona sigura.
Protagonistii fac tot ce pot pe parcursul a patru anotimpuri poetice, pentru a gasi un leac impotriva infectiei.

Ellie spune asta la un moment dat, citind un jurnal: "Is this really all they had to worry about? Boys. Movies. Deciding which shirt goes with which skirt. It's bizarre."
Nevoile de baza primeaza!

Este un joc mult mai bun decat un film. Personajele sunt atat de reale si poti rezona atat de usor cu ele si cu parti din ele, incat poate fi coplesitor.
Cinematicile au fost filmate cu actori reali care isi ofereau vocea si purteau costume de tip motion capture, folosita si in The Hobbit (Smaug- Ben Cumberbatch).

Aici este o paralela a celei mai bune scene dintre Joel, Bill si Ellie. Ar putea fi o scena de improv :D.


:

SPOILER

Obisnuit cu discursuri bune, care incep si se incheie cu acelasi gest, expresie, sau sunet, observ si apreciez urmatorul aspect:

Jocul incepe cu Joel care fuge cu fiica sa in brate, printr-o multime de oameni panicata, atacata de zombi semi imbracati, intr-un oras cuprins de flacari, urlete si de sirene. El doreste sa isi protejeze fiica. La fel este si la finalul jocului, unde e fuge de soldati cu Ellie in brate. Cercul se incheie complet sub privirea ta de gamer.

SPOILER 2:
Where real gamer men cried? In primele 5 minute ale jocului.

***

Aici sunt toate cutscene-urile jocului.
 

Mentiune speciala: Inainte ca Joel sa cada de pe cal, motivul acesta este ca este anterior ranit destul de grav.

Proiectul "Cinefil Masculin respira din nou" :D

luni, 26 februarie 2018

Dragon ball Z: The tree of might

 Dragon ball Z: The tree of might



Nu am mai vazut de multă vreme un film Dragon Ball, și ca orice lucrare științifico-fantastică, aceeasta ascunde personalitatea autorului și ideile acestuia, dar și câteva idei pe care le poți recunoaște ca valoroase pentru tine.

REZUMAT: O navă extraterestră vine pe Terra și invadatorii (din același neam barbar al eroului principal) sădesc o sămânță în sol. Din ea crește într-un copac care amenință a seca toată viața pe care o știm. Astfel, cu unele piedici, Goku și cu prietenii săi pornesc spre a salva lumea !

                       

Acele idei sunt :

1)      Shenlong este dragonul antic care este creat din cele 7 globuri respective, dupa ce cutreieri toată lumea pentru a le găsi. Suna a amânare de recompensă versus gratificare instantanee.Acest dragon  imi aminteste de aliații lui Iliidan din Warcraft (Naga). Se spune că aceste creaturi denumite Naga au creat lumea aceasta. Vezi numarul  biblic 7, al creației. De aceea probabil dragonul poate îndeplini orice dorință, precum readucerea celor dragi la viață și implicit a naturii.

2)      Femeile sunt condiționate social, ca și bărbații de altfel, să impună, accepte și să bifeze anumite roluri in societate (soț,fiu). De aceea când Gohan vrea să se joace cu simpaticul dragon adoptat, mama sa insistă ca el să învețe, chiar dacă sămânța lui este a unui luptător. Prea mult compromis în direcția asta și suferă grav integritatea. Daca ar știi că acel dragonel va juca un rol mult prea important pe parcursul filmului.  La fel pățește si Goku, care împărtășește un adevăr comun cu fiul   său.  Suntem obiceiurile noastre, mai mult decât credem.
    Chiar dacă lumea e în pragul de a se sfârși, țara arde și Chi Chi se piaptănă.

3)      Cel mai dur om are o slăbiciune în el care îl face să se înmoaie și îl ajută în claritatea acțiunilor sale. (Ilogicul Gohan și dragonașul).
Turles

4)      Goku, eroul principal seamănă cu Turles ca și înfățișare. ȘI e total diferit ideologic. Ca și naziștii cu swastika (intoarsă la 45gr față de original). Și ca lumina oglindită poate avea un rol TOTAL diferit față de original. Vezi Levo și dextro izomeri din chimie.


5)      Goku este descendentul unei linii de supraoameni, care iși cresc puterea prin enervare. Menirea lor de mii de ani era să distrugă lumi. Acesta este aspru criticat de către Turles, că nu a distrus Pământul atunci când a ajuns pe el.  Și și-a crescut fiul să facă diferența dintre bine și rău. E un exemplu perfect de masculin care transcede energiile sale violente și distructive și care știe CÂND să le folosească. În schimb Turles știe și el care e diferența, dar alege să nu-i pese.

                    
6)      Răul este întruchipat de copacul-parazit care trage toată seva pâmântului ca să producă fructe cu utilizări egoiste strict pentru puterea celor care le consumă. Asta e răul din câte văd. Inchistarea egoistă pentru validarea dorințelor proprii.
Citatul „După mine, potopul” contrastează de-a dreptul didactic cu regula nescrisă la bărbați care spune „ Dacă trebuie să lași o femeie să plece, las-o mai bine decât ai găsit-o” . Întrebarea pe care ar trebui să ne-o adresăm zilnic ar fi„Ce avem de oferit astăzi ca să fie de valoare pentru celălalt?”


7)      În clipele cele mai grele, ne amintim de prieteni și de familie. La fel face si Goku, aparent înfrânt de puterea devastatoare a lui Turles.  Nu contează atâta numărul cunoscuțiilor, ci profunzimea conexiunii și relațiilor dintre tine și ei. Aceasta îți va da o bază solidă și un motiv suficient pentru a continua lupta.

8)      Trebuie să protejăm natura pentru că suntem creați din natură și o avem de partea noastră

„Man is the most insane species. He worships an invisible God and destroys a visible Nature. Unaware that this Nature he”s destroying is this God he is worshiping (Herbert Reeves)”

Până la urmă, vedem filmele conform propriei experiențe de viață. Și aceasta a fost simpla mea părere. 
Spor la vizionat. Ai filmul aici:   DBZ film online dublat EN 

O seară faină iți doresc !

miercuri, 10 mai 2017

Interstellar (2014)

      It`s the end of the world...                                                                               // Again ???

 OR IS IT ?

Hit play and enjoy !

                  


In November of 2014 I watched the film Interstellar at a 3D cinema in Cluj-Napoca.

Next to me there were a family of three (father, mother and young daughter).
In the beginning of the film they were laid back.
But in the end of it all three of them were leaning forward in awe, staring blindly at the screen from behind their 3D glasses, with their mouths open and with their heads on their palms... They were perfectly aligned with one another. :)  It was an excellent frame to see !

The film excellently combines the two human needs: belonging to a family (primal need) and long term thinking and preservation - the survival of the entire human race (secondary need).
It is the perfect combination for both visual and auditory type of people, with camera angles to make you dizzy and pictures so real it will keep you at the edge of your seat . No wonder it won the Oscar and the BAFTA award for the best special effects (2015)

What impressed me (an auditory type of person) is that the film mixes total silence with frames of the extreme vacuity of space !
Also, it was nominated for the Best Soundtrack at
the golden Globe award and at the BAFTA award.

**

No spoilers, I promise. But I will say this : "What is the difference between a good film and a wonderful film ?" 

It`s what you do at the end of it that matters !

At the end of a
wonderful film you DO NOT WANT TO LEAVE YOUR SEAT !. Ever !
 And you will use the end credit`s time to
reflect on what did you just witnessed !

***

The cleaning people almost dragged me from my seat. Minutes later, as I got on the bus, I felt such awe, that I began staring through people, with my mouth open, questioning the whole reality as I knew it.

 I didn`t care about their opinion. I had my own !


I was high for about an hour. I vaguely remember how I got home that night... 

       // 3 styles of covers of the same book

I felt the same thing when fiinishing the book "Childhood`s End" by Arthur C. Clarke.

It was as all my worries were suddenly scattered by these two masterpieces !
                                             

Like one of my best friends said : "Duude, that movie had the signature of A.C. Clarke all over it !"


PS. Last winter holiday, I watched the movie the fourth time. But this time I chose to watch it at home with my parents and grandparents . Some of them were in awe, and the rest of them were on the brink of crying tears of joy, when they witnessed the power of the soundtrack you just heard  !


I recommend you watch this film at least once in your lifetime !